• Volver

Autoconocimiento... Trabajo del alma... Gracia... Humildad...

El mayor peligro es cuando el hombre se pierde en su propio placer, cuando cree que está muy avanzado en su desarrollo mental y no se reconoce a sí mismo. Porque entonces carece de humildad, la que, sin embargo, tiene que probar frente a Dios su quiere recibir Su gracia para poder seguir madurando. Sólo el que se cree pequeño se esfuerza hacia arriba, sólo el que se siente débil pide fuerza, y si humildemente se acerca al Padre celestial en oración, la fuerza le puede llegar.

El hombre debe trabajar constantemente sobre sí mismo, y sólo puede hacerlo si uno mismo se considera como insuficiente, si es consciente de sus errores y debilidades y trata de despojarse de ellos. Cada nivel de perfección tiene que ser luchado con dificultad, porque luchar contra las propias faltas y debilidades requiere luchar contra uno mismo, contra los propios deseos, contra el apego al mundo, a la materia, contra los instintos malignos, que dificultan que el alma libere el espíritu. Y esta lucha no es fácil mientras el cuerpo todavía haga demandas que impiden la madurez del alma.

Pero primero el hombre debe reconocerse a sí mismo; debe saber lo que Dios quiere y en qué medida su voluntad se opone todavía a la voluntad de Dios; debe saber que Dios exige un cambio completo para amar, y debe pensar en lo que significa un cambio para amar... que ningún pensamiento malo puede surgir en el ser humano y por lo tanto ninguna mala acción puede llevarse a cabo, que todo impulso en el corazón humano debe ser bueno y de ternura, que se combatan todos los vicios y que el hombre debe educarse en la mansedumbre, la paz, la paciencia, la misericordia y la humildad.

Siempre tiene fijarse a sí mismo y siempre encontrará debilidades y errores si se toma en serio su trabajo sobre sí mismo... no encontrará satisfacción en sí mismo mientras esté en la tierra, porque en la tierra no llegará a ser tan perfecto que no le queda nada que criticar de sí mismo. Tiene que luchar por la perfección mientras viva, y sólo lo hará mientras sea consciente de su imperfección a través de la más estricta autocritica y que tenga la más fuerte voluntad de alcanzar la altura... Y así debe mantenerse en la más profunda humildad y considerarse pequeño a sí mismo y a su obra y pedir con tanta más sinceridad la concesión de la gracia para que la fuerza de Dios le alcance y le capacita para el trabajo del alma, porque Dios da Su gracia a los humildes...

amén

Cunoașterea de sine.... Munca sufletului.... Milă.... Umilință....

Ființa umană riscă cel mai mult atunci când se supraevaluează, când crede că este foarte avansată în dezvoltarea sa spirituală și nu se recunoaște pe sine. Pentru că atunci îi lipsește smerenia, pe care, totuși, trebuie să o dovedească lui Dumnezeu dacă vrea să primească harul Său pentru a se maturiza mai departe. Doar cei care se cred mici se străduiesc să se ridice, doar cei care se simt slabi cer putere, iar dacă se apropie de Tatăl ceresc în rugăciune cu adâncă smerenie, puterea poate veni la ei. Ființa umană ar trebui să lucreze în mod constant asupra sa și poate face acest lucru numai dacă se vede ca fiind deficitară, dacă este conștientă de defectele și slăbiciunile sale și încearcă să scape de ele. Fiecare pas spre perfecțiune trebuie luptat cu trudă, pentru că lupta împotriva defectelor și slăbiciunilor presupune lupta împotriva propriei persoane, împotriva dorințelor, înclinației spre lume, spre materie, împotriva impulsurilor rele care împiedică sufletul să elibereze spiritul. Iar această luptă nu este ușoară atâta timp cât trupul încă mai face cereri care împiedică maturizarea sufletului. Dar mai întâi, ființa umană trebuie să se recunoască pe sine; trebuie să știe ce vrea Dumnezeu și în ce măsură voința sa se opune încă voinței lui Dumnezeu; trebuie să știe că Dumnezeu cere o schimbare completă spre iubire și trebuie să se gândească la ce înseamnă o schimbare spre iubire.... că în ființa umană nu va mai apărea niciun gând rău și, astfel, niciun gând rău nu va mai putea intra în sufletul său.... ca niciun gând rău să nu se nască în ființa umană și astfel să nu se săvârșească nicio faptă rea, că orice impuls din inima omului trebuie să fie bun și blând, că toate viciile trebuie combătute și că ființa umană trebuie să se educe pentru a fi blândă, pașnică, răbdătoare, miloasă și umilă. El trebuie să se urmărească în mod constant și își va găsi întotdeauna slăbiciuni și defecte dacă este serios în ceea ce privește munca sa de perfecționare.... nu va fi mulțimit de el însuși atâta timp cât va rămâne pe Pământ, pentru că nu va deveni atât de perfect pe Pământ încât să nu mai aibă nimic de criticat la adresa sa. El trebuie să tindă spre perfecțiune atâta timp cât trăiește, și o va face doar atâta timp cât este conștient de imperfecțiunea sa prin cea mai strictă autocritică și are cea mai fermă voință de a se înălța.... Și astfel trebuie să rămână în cea mai adâncă smerenie și să se considere pe sine și lucrarea sa mici și să ceară cu atât mai sincer acordarea harului, pentru ca puterea de la Dumnezeu să ajungă la el și să-i permită să ducă la bun sfârșit lucrarea de îmbunătățire a sufletului său, căci Dumnezeu dă harul Său celor smeriți....

Amin