• Volver

Sin amor no hay Salvación... Fuerza vital...

La Salvación sólo es posible en el camino del amor. Esta ley se aplica tanto en la tierra como en el más allá y, por lo tanto, tiene que ser cumplida por todos los seres, de lo contrario, permanecerían atados para siempre. La señal de la Salvación es luz y poder. En cuanto el ser anda todavía en falta de luz y poder, no está redimido, no ha recuperado aún su libertad original y por lo tanto tampoco la capacidad de con pleno conocimiento. Para el ser que originalmente estaba en toda perfección, el estado deficiente significa también un estado de miseria y tormento, que él mismo ha causado por su voluntad, por su falta de amor. Y sólo a través del amor puede volver a llegar a ser lo que era desde el principio.

Por lo tanto, el amor nunca podrá ser excluido y debe ser el principio básico, por así decirlo, sin el cual no hay desarrollo superior. Pero si se ignora el amor, el curso de desarrollo debe ser inhibido inevitablemente, porque entones una afluencia de poder y luz es imposible, y cuando esta falta, la consecuencia es un estado caótico. Porque todo se confunde en la oscuridad y la impotencia hace al ser incapaz de liberarse del estado de imperfección. Luz y poder, es decir, conocimiento y poder... son los signos de la Salvación. Un ser no redimido, por lo tanto, no puede repartir nada porque él mismo no tiene nada; Así que tampoco puede estar activo en el amor en el más allá , y este estado es extremadamente doloroso.

En la tierra, sin embargo, el poder está disponible para el ser incluso en el estado no redimido, un poder, que no es un signo de ser redimido, sino que se le concede como gracia extraordinaria para poder redimirse. Es la fuerza vital que fluye hacia él la cual le capacita de obrar en amor para poder llegar a la posesión de luz y fuerza espiritual. Por eso la vida en la tierra es un acto especial de gracia, porque dios transmite algo al ser a lo que en realidad no tiene derecho en su voluntad de rechazar a Dios... Le transmite la fuerza para obrar, aunque recibir fuerza es solo una parte de lo que ha sido redimido. Este acto de gracia es extremadamente significativo y, sin embargo, permanece sin ser reconocido ni utilizado...

Lo que se ha debilitado por la apostasía de Dios recibe fuerza para redimirse a sí mismo, la cual sólo necesita usar adecuadamente para poder volver al estado original de libertad, conocimiento y poder. Dios le dio al ser una vida que no merecía, le da poder y le da constantemente oportunidades para ser activo en el amor, es decir, para usar la fuerza vital que fluye hacia él para obrar en el amor y así redimirse. Pero el ser no hace uso de este don extraordinario de la gracia, sigue viviendo en el desamor e ignora su tarea de vida, que le debe traer luz y fuerza en el más allá.

Pero allí esta privado de toda fuente de alimentación mientras no sienta amor dentro de sí mismo. Y es por eso que el curso de desarrollo en el más allá solo puede continuarse en condiciones muy difíciles si no es completamente interrumpido por la voluntad del ser mismo o sigue continuando hacia abajo. Porque ahora puede ocurrir un desarrollo inverso cuando el ser está completamente sin luz y sin fuerza y por su falta de amor se aleja más y más de Dios.

Sin amor no hay Redención, pero el amor debe desarrollarse libremente en el ser, y Dios le da todas las oportunidades imaginables para ello. Y si el proceso de conversión al amor dura eternidades, no se puede evitar, porque un desarrollo superior significa un ajuste a la Deidad eterna, Que es el puro amor Mismo, y por eso el amor en el ser tiene que ser desarrollado, si debe volver a convertirse en lo que era una vez... un ser libre, lleno de luz y fuerza al que se le permite permanecer cerca de Dios...

amén

Fără dragoste nu există răscumpărare.... Forța vieții....

Doar pe calea iubirii este posibilă răscumpărarea. Această lege se aplică atât pe Pământ, cât și în lumea de dincolo și, prin urmare, trebuie să fie respectată de toate ființele, altfel ele vor rămâne legate pentru totdeauna. Caracteristica răscumpărării este lumina și puterea. Atâta timp cât ființa este încă lipsită de lumină și de putere, ea nu este răscumpărată, nu și-a recăpătat încă libertatea inițială și, prin urmare, nici capacitatea de a lucra în deplină cunoștință de cauză. Dar pentru ființa care, la origine, se afla în toată perfecțiunea, starea deficientă înseamnă și o stare de greutăți și de chinuri, dar pe care ea însăși și-a provocat-o prin voința sa, prin lipsa sa de iubire. Și numai prin iubire poate redeveni ceea ce a fost de la început. Prin urmare, iubirea nu poate fi niciodată eliminată și trebuie să fie, ca să spunem așa, principiul de bază fără de care nu există dezvoltare superioară. Dar dacă dragostea nu este luată în considerare, cursul dezvoltării trebuie să fie inevitabil inhibat, deoarece atunci este imposibil să existe un flux de forță și lumină, iar acolo unde acesta lipsește, rezultatul este o stare haotică. Căci în întuneric totul devine confuz, iar lipsa de putere face ca ființa să nu se poată elibera de starea de imperfecțiune. Lumină și putere, adică cunoaștere și putere sunt semnele răscumpărării. Prin urmare, o ființă care nu s-a mântuit nu poate distribui nimic, deoarece ea însăși nu posedă nimic; astfel, nu poate fi iubitoare nici în lumea de dincolo, iar această stare este extrem de chinuitoare. Pe Pământ, însă, ființa dispune de forță chiar și în starea de nerăscumpărare, forță care, deși nu este semnul răscumpărării, îi este acordată ca un har extraordinar pentru a se putea răscumpăra. Este forța vitală care îi permite ființei umane să lucreze în iubire pentru a intra în posesia luminii și a forței spirituale. De aceea, viața pământească este un act special de har, pentru că Dumnezeu împărtășește ființei ceva la care, de fapt, ea nu are dreptul din cauza voinței sale de respingere față de Dumnezeu.... El îi transmite puterea de a lucra, chiar dacă primirea puterii este doar o parte a celor răscumpărați. Acest act de har este extrem de semnificativ și totuși rămâne nerecunoscut și nefolosit..... Ceea ce a devenit slab prin apostazia de la Dumnezeu primește putere pentru a se răscumpăra, pe care trebuie doar să o folosească în mod corespunzător pentru a se putea întoarce la starea inițială de libertate, cunoaștere și putere. Dumnezeu a dat ființei o viață pe care nu o merita, îi direcționează forța și îi oferă în mod constant ocazii de a fi activă în iubire, deci de a folosi forța vitală care îi curge pentru a lucra în iubire și astfel să se răscumpere. Dar ființa nu se folosește de acest dar extraordinar al harului, continuă să trăiască fără milă și își ignoră sarcina în viață, care este de a-i aduce lumină și putere în lumea de dincolo. Dar acolo orice sursă de putere este întreruptă atâta timp cât nu simte iubirea în sine. De aceea, cursul dezvoltării în lumea de dincolo nu poate fi continuat decât în condiții foarte dificile, dacă nu este complet întrerupt sau continuat în jos de însăși voința ființei. Pentru că acum poate avea loc o regresie în care ființa este complet lipsită de lumină și putere și, prin lipsa de iubire, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Fără iubire nu există răscumpărare, dar iubirea trebuie să se dezvolte liber în ființă, iar Dumnezeu îi oferă toate posibilitățile imaginabile de a face acest lucru. Și chiar dacă procesul de transformare în iubire durează eternități, el nu poate fi evitat, pentru că o dezvoltare mai înaltă înseamnă o aliniere cu eternitatea eternă, care este ea însăși iubire pură și, prin urmare, iubirea trebuie să fie adusă la dezvoltare în ființă pentru a redeveni ceea ce a fost odată.... o ființă liberă, plină de lumină și de putere, căreia i se permite să locuiască în proximitatea lui Dumnezeu....

Amin