• Volver

Sufrimientos y pruebas son medios para la perfección...

Las pruebas y sufrimientos impuestos al hombre rara vez se reconocen como medio para la perfección suprema. Dios conoce el grado de madurez de cada ser humano, conoce su corazón y ciertamente no se Le escapa el mínimo impulso que habla a favor o en contra de Él. Y por lo tanto también sabe qué grado de desarrollo puede alcanzar todavía en la tierra, y en consecuencia ahora considera al ser humano con sufrimiento o golpes de destino, si en esto aún existe una posibilidad de aumentar la madurez del alma.

Antes de su encarnación como ser humano, el alma conocía muy bien su curso de la vida terrenal, entró en esta última encarnación con pleno consentimiento, con la esperanza de que saldría victoriosa de ella. Veía tanto sus alegrías como también sus sufrimientos en su camino terrenal y, sin embargo, no se dejaba desanimar por ellos, porque por otro lado también sabía acerca de la ayuda de Dios y Su gracia y veía la posibilidad de crecer completamente fuera de la materia y deshacerse de su caparazón.

Y es por eso que alguna alma asume un destino terrenal particularmente difícil, porque también vio los efectos de una vida correctamente vivida en la tierra y conoce el objetivo final y este objetivo le parece alcanzable. Pero en la vida terrenal pierde la memoria anterior y por eso no aprovecha las oportunidades y corre el peligro de no alcanzar su objetivo en la tierra. Y es por eso que Dios viene en su ayuda al seguir creando oportunidades en la tierra para que ella madure. Y entonces el hombre ha de tener que vencer resistencias crecientes, se le añaden sufrimientos y miserias en la tierra, y para vencerlos tiene que pedir la fuerza de Dios. Una vida sin lucha lo dejaría siempre en el mismo nivel de desarrollo, y su vida habría vivida en vano.

No se trata de que tenga que expiar sus pecados en la tierra, como se enseña erróneamente, sino que se levanta de las profundidades, en las que se encuentra todavía hacia la altura, que se transforma en un ser de la luz, que trabaja sobre sí mismo, para desechar todo lo que todavía le impide recibir una plenitud de luz inimaginable. Tiene que, por así decirlo, purificar un caparazón todavía impermeable a la luz a través del sufrimiento y la aflicción; tiene que quitarle toda impureza para que la luz pueda irradiar a través de él, porque esta purificación tiene que hacerse a través de la propia voluntad, no puede ser realizado por Dios sin la voluntad del hombre.

El sufrimiento y el amor son los únicos medios para ser purificados de todas las impurezas, y mucho sufrimiento es al mismo tiempo expresión de un gran amor divino, que quiere ayudar al hombre a llegar a ser para que Dios pueda hacerle infinitamente feliz en la eternidad. Y es por eso que las personas severamente probadas en la tierra son particularmente embargadas por Su amor, aunque les parezca incomprensible.

Gracias desmesuradas están a disposición del hombre en la tierra, para que él también pueda soportar el sufrimiento más duro, si saca fuerza de Dios en la oración sincera, porque Él se la ha asegurada. No deja ir sin fuerzas a nadie que Le presenta sus problemas con la creencia confiada de que Él puede ayudar y también ayudará. Porque el sufrimiento nunca es mayor que Aquel Que lo impone, Cuyo poder es verdaderamente suficiente para traer ayuda al hombre en cualquier necesidad. Por lo tanto, tened siempre en mente Su amor, sabiduría y omnipotencia cuando estáis sufriendo profundamente, y seréis consolados y esperaréis pacientemente Su ayuda...

amén

Suferințele și încercările înseamnă desăvârșire....

Încercările și suferințele impuse omului sunt rareori recunoscute ca mijloace pentru cea mai înaltă perfecțiune. Dumnezeu cunoaște gradul de maturitate al fiecărei persoane în parte, îi cunoaște inima și, cu adevărat, nu ratează nici cel mai mic impuls care vorbește pentru sau împotriva Lui. Și astfel, El știe și ce grad de dezvoltare mai poate atinge pe Pământ și, în consecință, El consideră acum omul cu suferințe sau lovituri ale sorții, dacă mai există încă o posibilitate de a crește gradul de maturitate al sufletului. Înainte de întruparea sa ca om, sufletul știa foarte bine despre cursul vieții sale pământești, a intrat în această ultimă întrupare cu deplin consimțământ în speranța că va ieși victorios. El și-a văzut atât bucuriile, cât și suferințele de pe drumul vieții și totuși nu s-a lăsat descurajat de ele, pentru că, pe de altă parte, știa și despre ajutorul lui Dumnezeu și despre harul Său și a văzut posibilitatea de a crește complet din materie și de a scăpa de învelișul său. Și acesta este motivul pentru care multe suflete își asumă o soartă pământească deosebit de dificilă, deoarece el a văzut și efectul unei vieți pământești corect trăite și știe despre scopul final și crede că acest scop poate fi atins. Dar în viața pământească își pierde conștiința din urmă și, prin urmare, nu folosește oportunitățile și riscă să nu-și atingă scopul pe Pământ. Și, prin urmare, Dumnezeu îi vine în ajutor creându-i încă oportunități pe Pământ unde se poate maturiza. Și atunci omul trebuie să învingă o rezistență sporită, suferința și necazurile îi sunt date pe Pământ, pentru a căror depășire trebuie să apeleze la Dumnezeu pentru putere. O viață fără luptă l-ar lăsa la același nivel de dezvoltare și viața lui ar fi trăită în zadar. Nu este vorba de faptul că el trebuie să-și ispășească păcatele pe Pământ, așa cum se învață în mod greșit, ci este vorba doar de faptul că el trebuie să se ridice din adâncul în care se află încă, să se transforme într-o ființă de lumină, să lucreze asupra lui însuși pentru a se lepăda de tot ceea ce îl împiedică încă să primească plinătatea nesperată de lumină. El trebuie, ca să spunem așa, să purifice un înveliș încă impermeabil la lumină prin suferință și necazuri, trebuie să înlăture din el orice impuritate pentru ca lumina să poată străluci acum prin el, căci această purificare trebuie să aibă loc prin propria voință, ea nu poate fi realizată de Dumnezeu fără voința ființei umane. Suferința și iubirea sunt singurele mijloace de a fi curățat de toate impuritățile, iar o mare măsură de suferință este în același timp expresia unei mari iubiri divine care vrea să ajute ființa umană să devină astfel încât Dumnezeu să o poată face infinit de fericită în veșnicie. Și de aceea, oamenii grav suferinzi de pe Pământ sunt deosebit de cuprinși de iubirea Sa, chiar dacă acest lucru li se pare de neînțeles. Viața pe Pământ este scurtă în comparație cu veșnicia, iar într-o zi sufletul va privi înapoi la scurta perioadă petrecută pe Pământ plin de recunoștință și laudă, care i-a adus prin suferință și o maturitate mai înaltă, la care nu ar fi ajuns niciodată fără suferință. Mulțumiri nemăsurate sunt puse la dispoziția omului pe Pământ, astfel încât acesta poate îndura și cele mai grele suferințe, dacă își trage puterea de la Dumnezeu în rugăciune sinceră, căci El l-a asigurat de acest lucru. El nu va lăsa să plece nefortificat pe nimeni care Îi prezintă greutățile sale cu convingerea încrezătoare că El poate și îl va ajuta. Căci suferința nu este niciodată mai mare decât Cel ce o impune, a cărui putere este cu adevărat suficientă pentru a aduce ajutor omului în orice adversitate. De aceea, țineți mereu minte dragostea, înțelepciunea și atotputernicia Sa atunci când sunteți profund chinuiți și veți fi mângâiați și veți aștepta cu răbdare ajutorul Său.

Amin