• Volver

Suicidio.... El destino en el más allá....

El camino de la carne debe completarse, es decir, todo ser debe vivir también encarnado como ser humano. No puede acortar o interrumpir voluntariamente el camino terrenal. Sin embargo, en la etapa del libre albedrío, como ser humano, puede utilizar su libre albedrío y, poner fin a su vida terrenal como ser humano por su propia autoridad sin que se le impida hacerlo. Pero las consecuencias de tal desobediencia a la voluntad divina son terribles. Esa persona es todavía inmadura, es decir, le falta darse cuenta, de lo contrario no daría ese paso, que le priva de una gran gracia.... el poder trabajar en su ser aún más hasta que Dios mismo ponga fin a su vida. La comprensión de su desafortunada acción le llega en el más allá y su remordimiento es indescriptible. Si la vida se termina por voluntad de Dios aunque el ser humano sea todavía joven y no esté maduro para la eternidad, entonces Dios reconoce la necesidad de ello, y el final de la vida terrenal es un acto de gracia, ya sea para evitar un peligro para el alma o para dar a esta alma una oportunidad en el más allá que aumente su estado de madurez en poco tiempo. Pero el fin forzoso de la vida es un gran retroceso en términos espirituales, pues el ser se ve de repente impotente para trabajar sobre sí mismo y queda dependiente de la gracia de los seres de luz o de las personas, es decir, si no lo asisten, permanecerá para siempre en el mismo nivel de imperfección. Primero el alma tiene que llegar a esta comprensión en el más allá, lo que desencadena un estado de remordimiento que es indescriptible. Si el alma está ahora dispuesta, aprovecha todas las oportunidades para ser activa en el servicio, pero su lucha es indescriptiblemente difícil. Debe, por así decirlo, seguir soportando en el más allá el sufrimiento terrenal del que quiso escapar; lo que desechó sigue aferrándose a él sin cambios y lo atormenta indescriptiblemente. Pero Dios no carece de misericordia hacia un alma que ha despreciado Su voluntad, siempre que el alma no esté completamente endurecida. Al cabo de un tiempo que le parece infinitamente largo, el alma se enfrentará también a tareas en el más allá, cuyo cumplimiento aliviará su situación. Y ahora debe dejar que su voluntad se active de nuevo. Si está dispuesta a ayudar a las almas que sufren en el más allá, pronto reconocerá una notable mejora de su situación. Pero esto a veces sólo puede ocurrir después del tiempo fijado por Dios para su vida terrenal real, de modo que no ha acortado arbitrariamente este cambio terrenal y debe permanecer en su estado de sufrimiento, que le parecía insoportable en la tierra, en el más allá hasta que Dios se apiade del alma. Por lo tanto, su intervención en la voluntad divina fue completamente inútil, la privó de la gracia de madurar en la tierra, pero de ninguna manera puso fin a los tormentos de la existencia terrenal, y por eso hay que compadecer a estas almas, pues se necesita mucho tiempo antes de que sean redimidas, y la conciencia de haber desechado la gracia de Dios es tan agonizante para el alma que se queda en un estado lamentable en el más allá. Estas almas necesitan especialmente la oración de la gente. Sólo el amor de las personas en la tierra puede disminuir su tormento e impartirles fuerza para mejorar su suerte si tienen la voluntad de mejorar su situación por medio de servir en el mas allá y así se le permita cambiar, después de un tiempo aparentemente interminable, su morada sin luz la cual es comprensiblemente su porción (¿suerte? hasta que el amor y la gracia de Dios la redima de ella....

Amén

Sinuciderea.... Soarta în lumea de dincolo....

Calea trupului trebuie să fie parcursă, adică fiecare ființă trebuie să trăiască și prin întruparea ca ființă umană. Ea nu poate scurta sau întrerupe parcursul pământesc în prealabil prin voința sa. Cu toate acestea, în stadiul de liber arbitru, ca ființă umană, își poate folosi liberul arbitru și, prin urmare, își poate încheia viața pământească ca ființă umană, în mod autonom, fără a fi împiedicată să facă acest lucru. Dar consecințele unei astfel de intervenții în voința divină sunt îngrozitoare. O astfel de persoană este încă imatură, adică îi lipsește cunoașterea, altfel nu ar face acest pas, ceea ce o privează de un mare har.... pentru a putea lucra la ființa sa și mai departe, până când Dumnezeu Însuși îi va pune capăt vieții. Cu toate acestea, conștientizarea faptei sale nefericite îi vine în lumea de dincolo, iar remușcările sale sunt de nedescris. Dacă viața se termină prin voia lui Dumnezeu, deși ființa umană este încă tânără și nu este matură pentru veșnicie, atunci Dumnezeu recunoaște necesitatea acestui lucru, iar sfârșitul vieții pământești este un act de har, fie pentru a evita un pericol pentru suflet, fie pentru a oferi acestui suflet o oportunitate în lumea de dincolo care îi sporește starea de maturitate într-un timp scurt. Dar încetarea forțată a vieții este un mare pas înapoi din punct de vedere spiritual, deoarece ființa este brusc neputincioasă să lucreze asupra ei însăși și dependentă de harul ființelor de lumină sau al oamenilor, adică, dacă aceștia nu o ajută, va rămâne pentru totdeauna la același nivel de imperfecțiune. Mai întâi, sufletul trebuie să ajungă la această cunoaștere în lumea de dincolo, ceea ce declanșează o stare de remușcare de nedescris. Dacă sufletul este acum dispus, el folosește orice ocazie pentru a fi activ în slujire, dar lupta sa este de nedescris. El trebuie, ca să spunem așa, să continue să suporte în lumea de dincolo suferința pământească de care a vrut să scape; ceea ce a aruncat se agață de el neschimbat și îl chinuie de nedescris. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este lipsit de milă față de un astfel de suflet care a ignorat voința Sa, cu condiția ca sufletul să nu fie complet împietrit. După o perioadă de timp care pare infinit de lungă pentru suflet, acesta va fi confruntat și cu sarcini în lumea de dincolo, a căror îndeplinire îi va ușura situația. Iar acum trebuie să lase voința sa să devină din nou activă. Dacă este dispus să ajute sufletele suferinde de dincolo, va recunoaște în curând o îmbunătățire notabilă a situației sale. Dar acest lucru se poate întâmpla uneori numai după timpul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa pământească efectivă, astfel încât el să nu fi scurtat în mod arbitrar acest parcurs pământesc și să trebuiască să rămână în starea sa de suferință, care i s-a părut insuportabilă pe Pământ, în lumea de dincolo până când Dumnezeu se va îndura de suflet. Prin urmare, intervenția sa în voința divină a fost complet inutilă, l-a privat de harul maturizării pe Pământ, dar nu a pus capăt în niciun caz chinurilor existenței pământești și, prin urmare, aceste suflete sunt de compătimit, pentru că durează mult timp înainte de a fi răscumpărate, iar conștientizarea faptului că a renunțat la harul lui Dumnezeu este atât de chinuitoare pentru suflet, încât acesta rămâne într-o stare jalnică în lumea de dincolo. Astfel de suflete au nevoie în mod special de rugăciunea oamenilor. Numai dragostea oamenilor de pe Pământ le poate ușura chinul și le poate da puterea de a-și îmbunătăți soarta prin voința lor, prin faptul că sufletul este dispus să slujească în lumea de dincolo și astfel i se permite să-și schimbe locuința fără lumină după un timp aparent nesfârșit, ceea ce este de înțeles că este partea sa (destinul?) până când dragostea și harul lui Dumnezeu îl răscumpără din ea....

Amin