• Volver

Nochebuena, Navidad 1958. El Nacimiento de Cristo

“La Salvación ha llegado desde lo Alto”... Cuántos labios pronuncian estas palabras, y cuántas veces el corazón no participa en ello... Pues el hombre ni siquiera se acuerda verdaderamente qué significa la Encarnación de Jesucristo en la Tierra.

Nació un Niño cuya Alma descendió del Reino de la Luz, porque en este Niño Dios mismo quería encarnarse. El Niño Jesús era un Hombre al que la Virgen dio a Luz, la que le había concebido por la Fuerza del Espíritu.

El Hombre Jesús comenzó su “Carrera” por la Tierra como cualquier otro hombre, pero los fenómenos concomitantes de su Nacimiento no fueron los de un ser humano normal, sino que señalaron que una envoltura extraordinaria también contenía niño extraordinario... que iba a ser la envoltura de la eterna Divinidad que sólo podía manifestarse en un ser humano puro, exento te todo pecado, como era el caso con el Niño Jesús. Pues este tenía que cumplir con una Misión de tanta importancia que también los requisitos indispensables para ello tenían que ser extraordinarios.

Dios mismo quería tomar morada en este Niño Jesús. Por eso eligió una Forma impecable que también poseía un Alma impecable en la cual la eterna Divinidad ahora podía tomar morada para llevar a cabo la Obra de Redención para toda la humanidad.

Que Dios mismo descendió a la Tierra fue una grandiosa Obra de Misericordia, porque la Tierra se encontraba en tinieblas profundas, como también todos sus habitantes; porque estos estaban dominados por el príncipe de las tinieblas, y languidecían en su cautividad pues hubo mucho pecado y tormento.

Dios estaba consciente de la miseria de sus criaturas que hace tiempos remotos voluntariamente se habían separado de Él... y como cada vez más embrollados en tinieblas más profundas ya no encontraban una salida, clamaron por un Salvador para que los liberase.

Dios hizo caso a su llamada y les envió su Hijo a la Tierra - un Ser que también había surgido de Su Poder y Amor, y que había permanecido en Su Plenitud de Luz cuando sus hermanos mismos se lanzaron hacia abajo a las tinieblas...

El Alma de Jesús alimentaba un Amor extraordinario a Dios, pero también amaba a sus hermanos caídos y quería ayudarles para su regreso a la Casa del Padre; pues sabía que únicamente en la presencia de Dios había felicidad y bienaventuranza, mientras que en su ausencia sólo existen apuros, tormento y tinieblas. Jesús conocía ambos estados, y su Amor a los desgraciados le indujo a ofrecerse a sí mismo a Dios para consumar el Sacrificio, para expiar esa culpa que era inmensa... pues nunca el pecador habría podido expiarla él mismo.

Pero había un Alma pura y sin pecados que quería sacrificarse para los pecados de aquellos desgraciados, para redimir la culpa y satisfacer la Justicia de Dios. Porque el Alma era Amor... el Amor era Dios... Dios, o sea el Amor colmaba al Hombre Jesús, de modo que Él (Jesús) quería llevar a cabo una Obra que implicaba extremos sufrimientos y tormentos por la causa de aquellos hermanos caídos.

De modo que en Jesús Dios mismo descendió a la Tierra y ocupó una forma humana que satisfacía todas las condiciones para albergar en sí la eterna Divinidad misma sin que la forma corriera el riesgo de perecerse. El Niño Jesús estaba colmado de Amor, y todo que penetró en su Rayo de Amor, su corazón se llenó de amor, de alabanza y de gratitud, porque a la cuna del Niño sólo se acercaron seres humanos cuyos corazones eran puros y devotos a Dios - seres humanos que por eso también sintieron el Amor que el Niño irradiaba... por lo que en ellos surgió un profundo amor al Niño Jesús.

Bien es verdad que los fenómenos concomitantes del Nacimiento de Jesús sólo ya son considerados como leyendas; pero todo aquel que está penetrado del Espíritu de Dios –cuyo espíritu está despierto– él también sabe que todo lo que todavía se ha mantenido como saber sobre el Nacimiento de Jesús es Verdad. Hubo milagros tras milagros acerca del Niño mismo, en la naturaleza, en el cielo y en la Tierra, y en el Cielo todos los ángeles se postraron ante Aquel que se encarnó en el Niño Jesús... Y también los hombres y animales sentían un respeto y un silencio sagrado cuando se realizó la Encarnación de Dios en Jesús.

Aquel cuyo espíritu está despierto, también dirá todo convencido: “La Salvación nos ha llegado desde lo Alto...”, porque también a él irradia el Rayo de Amor del Salvador Jesucristo... él forma parte de aquellos por cuya Salvación el Salvador vino a la Tierra... él forma parte de los redimidos para los que la Obra de Redención fue llevada a cabo, pues él también anhelaba la Redención del pecado y de la muerte.

Y cuando este hablará del Nacimiento de Cristo, no lo hará solamente con los labios sino con el corazón, pues revive en sus pensamientos todo que sucedió en aquella noche cuando la Luz del Mundo descendió a la Tierra... cuando el Niño Jesús nació y vio la Luz de este Mundo. Él acompañará en el canto de alabanza: “Gloria a Dios en las Alturas, y paz en la Tierra a los hombres de buena voluntad”.

Amén.

Nașterea lui Hristos....

Mântuirea a venit de sus.... Câte buze pronunță acest lucru și cât de des inima este neimplicată în el, în măsura în care omul nici măcar nu se gândește serios la ceea ce înseamnă coborârea lui Iisus Hristos pe Pământ. S-a născut un copil al cărui suflet a coborât din împărăția luminii pentru că Dumnezeu a vrut să se întrupeze în acest copil. Pruncul Iisus a fost o ființă umană, născută din Maria, Fecioara, care l-a conceput prin puterea spiritului..... Ființa umană Iisus și-a început cariera pământească ca orice altă ființă umană, însă fenomenele care au însoțit nașterea Sa nu au fost cele ale unei ființe umane obișnuite, ci au indicat că un înveliș extraordinar a adăpostit și un copil extraordinar.... că acesta era destinat să fie învelișul divinității veșnice, care nu se putea manifesta decât într-o ființă umană pură, fără păcat, așa cum era copilul Iisus. Pentru că trebuia să îndeplinească o misiune de o importanță atât de mare încât condițiile necesare pentru aceasta erau de asemenea neobișnuite. Dumnezeu Însuși a vrut să locuiască în acest prunc Iisus și a ales o formă imaculată, care conținea și un suflet imaculat, în care Dumnezeirea eternă putea acum să locuiască pentru a împlini lucrarea de răscumpărare pentru întreaga omenire. Faptul că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ a fost o lucrare supremă de milă, căci Pământul zăcea în întunericul cel mai adânc și toți locuitorii Pământului la fel, ei erau conduși și încătușați de prințul întunericului și lâncezeau în păcat și chinuri sub presiunea robiei. Și Dumnezeu știa despre necazurile creaturilor Sale care, odată ce se despărțiseră de bună voie de El și, prinse într-un întuneric tot mai adânc, nu mai găseau o cale de ieșire și strigau după un Mântuitor care să le elibereze. Dumnezeu a auzit strigătul lor și le-a trimis pe Fiul Său pe Pământ.... o ființă care, la fel, a ieșit din puterea și iubirea Sa, care a rămas în plinătatea Sa de lumină atunci când frații Săi s-au aruncat în întuneric. Sufletul lui Iisus era devotat lui Dumnezeu într-o imensă iubire, dar îi iubea și pe frații săi căzuți și voia să-i ajute să se întoarcă în casa Tatălui, pentru că știa că numai în prezența lui Dumnezeu este fericire și beatitudine, iar în depărtarea de El este adversitate, chin și întuneric. Iisus cunoștea ambele condiții, iar dragostea Sa pentru cel nenorocit L-a determinat să Se ofere pe Sine ca jertfă lui Dumnezeu pentru a plăti vina păcatului, care era nemăsurat de mare și care nu ar fi putut fi plătită niciodată de păcătosul însuși. Dar un suflet curat, fără vină, a vrut să se sacrifice pentru păcatele lor pentru a răscumpăra vina și pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că sufletul a fost dragoste.... Dragostea a fost Dumnezeu.... Dumnezeu sau iubirea l-a umplut pe omul Iisus, astfel încât a vrut să împlinească o lucrare de cea mai mare suferință și chin pentru acei frați căzuți. Și astfel, Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ în Iisus și a luat o formă umană care îndeplinea toate cerințele pentru a adăposti în Sine Însuși Eternul Dumnezeu, fără a trebui să piară.... Pruncul Iisus era plin de iubire și tot ceea ce intra în raza Sa de iubire era plin de iubire, laudă și mulțumire în inima sa, căci numai oamenii cu inima curată și devotată lui Dumnezeu veneau la ieslea pruncului și, prin urmare, simțeau și ei iubirea pe care pruncul o emana și ardeau de dragoste arzătoare pentru pruncul Iisus. Deși evenimentele legate de nașterea lui Iisus sunt considerate doar o legendă, oricine este plin de spiritul lui Dumnezeu, al cărui spirit este trezit, știe că tot ceea ce a supraviețuit ca și cunoaștere printre oameni despre nașterea lui Iisus este adevăr. Minuni peste minuni au avut loc în jurul Pruncului Însuși, în natură, în Ceruri și pe Pământ, iar toți îngerii din ceruri și-au plecat genunchii în fața Celui care S-a întrupat în pruncul Iisus, așa cum oamenii și animalele au fost cuprinși de cea mai sfântă admirație și tăcere atunci când a avut loc cea mai mare minune, întruparea lui Dumnezeu în Iisus. Și cel al cărui spirit este trezit, inima lui va pronunța și ea cu convingere cuvintele: "Mântuirea a venit de sus....". Pentru că actul de iubire al Mântuitorului Iisus Hristos strălucește și asupra lui, el face parte dintre cei pentru a căror mântuire a venit Mântuitorul pe Pământ, el face parte dintre cei răscumpărați pentru care s-a săvârșit lucrarea de milă pe cruce, pentru că a vrut să fie răscumpărat din păcat și moarte. Și nu va vorbi doar cu buzele sale despre nașterea lui Hristos, ci va urmări în inima sa tot ceea ce s-a întâmplat în acea noapte când lumina lumii a coborât pe Pământ, când a văzut pruncul Iisus lumina lumii. Și se va alătura imnului de laudă: "Pace pe pământ și bunăvoință oamenilor de bunăvoință....".

Amin